Hrana și Hrănirea – Partea II

Hrana noastră modernă, hrana normală pe care oamenii o consumă, este îmbuteliată, conservată, intoxicată, cu adaos de coloranţi, transformată în pulbere, congelată, cu substanţe chimice , și astfel nu mai este normală. Noi nu mai avem o hrană normală, viabilă. Hrana şi băutura noastră sunt o masă de substanţă moartă, otrăvită.

Cei mai înverşunaţi inamici ai E-urilor – aditivii alimentari – spun că acestea sunt a treia cauză a mortalităţii pe plan mondial, după consumul de droguri sau medicamente şi accidentele de circulaţie. Se crede că efectele nocive ale E-urilor se concretizează în tumori maligne şi benigne şi distrugerea lentă a organismului uman.

Aceşti aditivi sunt substanţe chimice adăugate într-o vastă gamă de produse alimentare, cu scopul de a le îmbunătăţi aspectul şi/sau gustul, sau pentru a le prelungi termenul de valabilitate. Pe ambalaj nu este trecută denumirea completă a aditivului, de aceea este folosită o formă standardizată, alcătuită din litera E (notaţi după provenienţă – Uniunea Europeană), urmată de trei cifre (1xx pentru coloranţi, 2xx pentru conservanţi, 3xx pentru antioxidanţi etc).

“Conform definiției Codex Alimentarius, aditivul alimentar reprezintǎ orice substanţǎ care nu este consumatǎ ca aliment în sine și nu este folositǎ ca ingredient constituent al unui aliment, care are sau nu valoare nutritivǎ și care se adaugǎ intenționat, cu scop tehnologic (incluzând modificǎri senzoriale), în timpul producerii, procesǎrii, preparǎrii, tratǎrii, împachetǎrii, ambalǎrii, transportului și depozitǎrii unui aliment, devenind un component sau afectând într-un fel caracteristicile alimentului”.

Hrana este bună dacă este folositoare, adică asigură toate necesităţile trofice ale organismului uman şi este rea/nefolositoare dacă determină îmbolnăvirea organismului.

Unele surse de hranǎ utilizate în alimentaţia umanǎ conţin factori antinutritivi, care afecteazǎ starea de sǎnǎtate a consumatorilor. Importanţa acestor substanţe variază la nivel mondial în funcţie de frecvenţa prezenţei lor în dietǎ, cantitatea ingeratǎ și sensibilitatea populației la un anumit compus.

Companiile producătoare de alimente modificate genetic în scop alimentar pretind că acestea sunt destinate atât consumatorilor din ţările dezvoltate, cât şi celor din ţările în curs de dezvoltare. In ţările dezvoltate, unde există o abundenţă de produse alimentare, alimentele modificate genetic în scop alimentar nu sunt esenţiale pentru asigurarea hranei populaţiei. În aceste ţări, astfel de alimente sunt destinate îmbunătăţirii dietelor care contribuie semnificativ la apariţia obezităţii, diabetului, bolilor de inimă şi cancerului.

Pentru ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, se consideră că doar biotehnologia va putea soluţiona problemele legate de asigurarea hranei, deşi acest obiectiv ar putea fi atins prin dezvoltarea unei agriculturi durabile, pe baza plantelor şi animalelor deja existente şi a celor create prin tehnici convenţionale de încrucişare. In domeniul ştiinţei alimentelor, ca în orice alt domeniu ştiinţific, cercetătorii sunt încurajaţi să investigheze noi metode de producţie şi să creeze tehnologii noi, care pot conduce la îmbunătăţirea condiției umane.