Hrana și Hrănirea – Partea I

Hrănirea este pentru orice fiinţă vie una din funcţiile biologice de bază prin care se defineşte viaţa biologică.

În prezent, majoritatea produselor alimentare sunt supuse unor variate procese de prelucrare și rafinare, în urma cǎrora își pierd vitaminele, mineralele și microelementele pe care le conţin. În plus, unele alimente au în conţinutul lor și aditivi chimici periculoși.

Studiile, cercetǎrile și experimentele efectuate îi duc pe unii nutriționiști, doctori și dietologi la concluzia cǎ tocmai o asemenea hranǎ este principala cauzǎ a sǎnǎtǎții precare predominante în zilele noastre. Cercetǎrile științifice au arǎtat, de asemenea, că multe boli pot fi prevenite; altele, deja declanșate, au fost oprite din evoluție, iar în unele cazuri, chiar vindecate, cu ajutorul unui mod natural de viață și alimentație. O bunǎ sǎnǎtate poate fi obţinutǎ de oricine va dori sǎ lupte pentru ea, cǎlǎuzindu-se dupǎ rațiune.

Hrana este definită ca suportul material al hrănirii prin care se întreţin funcţiile vitale ale organismului şi se permite multiplicarea acestuia în vederea perpetuării speciei. Din acest punct de vedere hrana este o necesitate materială, care oferă organismului suport structural şi energetic necesar existenţei, bunei funcţionări, creşterii şi dezvoltării şi în final multiplicării. Hrana este preluată din exterior şi introdusă în interiorul organismului unde suferă modificări astfel încât capătă particularităţi specifice acestuia. Ea aduce din mediu baza materială şi energia necesară vieţii. Prin aceasta, hrana este un element de relaţie cu mediul. Fiind un element extern organismului, ea poate fi adecvată sau neadecvată, înscriindu-se în alt sistem de dualitate bine/rău, folositor/nefolositor, antientropic/entropic (Lehninger 1973).