Digestia

Ori de cate ori mâncǎm, sintetizăm hrana cu ajutorul unei serii de evenimente biochimice complexe și miraculos de sofisticate, care transformǎ materia din mediul înconjurător în ceea ce este fiinţa noastrǎ.[1]

Digestia reprezintǎ un ansamblu de procese chimice și mecanice care are ca scop separarea pǎrților complexe ale alimentelor și transformarea lor în pǎrți simple, în așa fel încât corpul sǎ fie capabil sǎ asimileze moleculele nutritive, furnizoare de energie, ce construiesc și reparǎ ţesuturile.

Digestia începe încǎ din cavitatea bucalǎ. Hrana primitǎ aici este mestecatǎ cu ajutorul dinților și se îmbibǎ cu saliva secretatǎ de glandele salivare (parotide, submaxilare și sublinguale). Saliva conţine un ferment digestiv (amilază) datoritǎ cǎruia începe descompunerea amidonului trecut prin acţiunea căldurii (dextrina). In timpul cât stau în cavitatea bucală alimentele sunt analizate prin intermediul organului gustului reprezentat de papilele gustative de pe limbă. Aceasta împreună cu mușchii palatului moale (cerul gurii), împinge bolul alimentar în esofag de unde este trecut apoi în stomac.

Aparatul digestiv nu este nimic altceva decât un tub care pornește de la cavitatea bucală și se termină la anus, structurat ca o catenă de montaj, în care macromoleculele (proteine, grăsimi și amidon) sunt descompuse în aminoacizi, acizi grași și glucide, ce pot fi absorbite prin pereții intestinului în circulația sanguină.

[1] Greutatea ideala – Deepak Chopra, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2003