Detoxifierea Organismului – Partea II

În medicina tradiţionalǎ chinezǎ sănătatea înseamnă absenţa din organism a problemelor şi factorilor perturbatori. În zilele noastre, oamenii pot fi împărţiţi în trei categorii: cei sănătoşi, în proporţie de 5% din totalul populaţiei, cei bolnavi, în proporţie de 15%, şi cei care predomină, sub-sănătoşii, în procent de aproximativ 80%. Cei sub-sănătoşi se află într-o situaţie periculoasă, caracterizată de prezenţa constantă a unor probleme ascunse, ce pot cauza inconveniente serioase. Aceste persoane au nevoie de DETOXIFIEREA splinei, stomacului şi intestinelor, REFACEREA energiei Qi, a sângelui, a echilibrului Yin şi Yang precum şi de FORTIFIEREA nutriţiei deficitare, pentru atingerea ECHILIBRULUI necesar îngrijirii sănătăţii.

Corpul uman este un întreg, iar dezechilibrul dintre Yin şi Yang conduce la funcţionarea defectuoasă a organelor interne. Atunci când un organ este afectat, toate celelalte sunt afectate, producându-se un dezechilibru în organism. Prin urmare, întâi trebuie îndepărtaţi factorii nefavorabili din organism, apoi refăcut echilibrul şi fortifiată alimentaţia.

Când energia negativă Qi pătrunde în organism, energia vitală Qi o combate în mod activ; această luptă perturbă echilibrul dintre Yin şi Yang sau provoacă funcţionarea defectuoasă a organelor interne, conducând la apariţia unor disfuncţii operaţionale ale energiei Qi şi sângelui, reflectate într-o serie de modificări patologice. Dacă energia vitală Qi este mai puternică, iar cea negativă scade, boala tinde să se amelioreze şi să se vindece. Dacă energia vitală Qi este slabă, iar cea negativă domină, boala tinde să se agraveze şi chiar să conducă la deces.

Pentru ca sistemul digestiv să funcţioneze sănătos, Organizaţia Mondială de Gastroenterologie recomandă mese mici şi dese, includerea fibrelor din surse alimentare (legume, fructe, cereale), creşterea consumului de peşte şi reducerea alimentelor prăjite în ulei. De asemenea, se preferă lactatele fermentate, carnea de pui, curcan şi scăderea consumului de băuturi cofeinizate sau alcoolice.

Tranzitul intestinal lent este un simptom al sindromului de intenstin iritabil (SII), afecţiune de care suferă 10% dintre români. Se caracterizează prin dureri abdominale, balonare sau tulburări ale tranzitului digestiv (constipaţie şi/sau diaree). Factorii care favorizează apariţia bolii pot fi alimentaţia dezechilibrată, stresul cotidian, stilul de viaţă nesănătos (fumatul, consumul excesiv de alcool sau activitate fizică redusă), călătoriile.

„Într-o lume în care poluarea se manifestă în ceea ce respirăm şi ingerăm, ar trebui să încercăm să ne întoarcem la alimentele cu tradiţie – fructe şi legume proaspete, iaurturi sau pâine neagră”, afirma prof. univ. dr. Mircea Diculescu, directorul Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie Fundeni.[1]

 

 

[1] http://www.gandul.info/sanatate-food-drink/tranzitul-intestinal-lent-poate-mari-cu-5-centimetri-circumferinta-abdomenului-4462835

*DISCLAIMER: Informațiile de pe acest site, sau din materialele prezentate/promovate pe site nu vor să înlocuiască sfaturile unui medic specialist. Recomandăm cu tărie consultarea unui medic specialist înainte de a lua orice decizie cu privire la sănătatea dvs, indiferent că este vorba despre curățarea tractului gastrointestinal, detoxifiere sau afecțiuni/boli. Rezultatele prezentate pe site diferă de la o persoană la alta în funcție de factori precum răspunsul organismului, modul în care este înțeles și aplicat tratamentul, regimul alimentar și mentalul, de aceea dvs puteți obține rezultate diferite. Vă rugăm înainte de a lua orice decizie consultați un medic specialist.